Foarte multă lume din jurul meu mă întreabă ce este de fapt coaching-ul. ❓

Pentru că există foarte multe cărți de specialitate și definiții pe marginea acestui subiect, mai jos vă voi prezenta propria mea viziune legată de coaching, pe care am asimilat-o în cadrul Școlii de Coaching Pleiade.


Coaching-ul este un proces axat pe obținerea de rezultate, unde eu, ca și coach, iar tu, că și client suntem parteneri egali.

Acest parteneriat implică responsabilități de ambele părti. Eu, în calitate de coach sunt responsabil pentru desfășurarea procesului, iar tu, în calitate de client ești responsabil de implementarea rezultatului.

Procesul de coaching este despre atingerea obiectivelor prin deblocarea resurselor interne pe care fiecare dintre noi le avem, mai exact eu (coach) folosesc instrumente și strategii prin care tu (client)  găsești soluțiile de care tu ai nevoie.

Cele două concepte cheie din coaching,  conștientizare și responsabilitate, au un rol foarte important în desfășurarea procesului.  Evocarea conștientizării ajută clientul să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă, iar asumarea responsabilității presupune punerea în practică a noilor idei, percepții, soluții.

Dacă ar fi să enumăr cuvintele cheie despre coaching, acestea ar fi : etică, confidențialitate, parteneriat, mindset, încredere, siguranță, prezentă, ascultare, conștientizare, creștere. 


Ce nu este coachingul? ⛔️

Coaching-ul nu este terapie, consultanță, training, psihoterapie . 

Există foarte multe confuzii în această direcție, deoarece toate cele menționate mai sus fac parte din categoria ,,meserii suport ‘’.


Pentru că procesul de coaching se trăiește și nu se povestește, hai să vezi cum se desfășoară acest proces.

Te poți programa pentru un call gratuit cu jumatatea echipei ReTrend.ro, Adrian Macarie (Business Coach) aici.


Adrian MacarieReTrend.ro






Sursa foto: https://azcapitoltimes.com/news/2014/06/27/value-of-anonymous-speech-too-often-ignored/